Despre blog


Un blog destinat tehnologiilor neconventionale, în special celor bazate pe Tehnologia Eterului (nume generic) și modul cum acestea se conectează de spiritualitate (Spiritualitate nu religie!) și de alte aspecte ale vieții.

Scopul acestui blog este risipirea vălului ignoranței din mințile oamenilor și familiarizarea publicului interesat cu concepte și tehnologii neconvenționale, care nu se încadrează în limitele științei main-stream (oficiale) dar care sunt funcționale (unele testate de mine și apropiați timp de ani buni) sau au un grad mare de probabilitate în a fi funcționale! Deci, vom incerca să nu ne bazăm pe prea multe vorbe goale (teorie plină de postulate ale greilor științei), ci pe fapte (experimente)! De accea, alături de prezentarea unor concepte precum eter, unde scalare (Tesla), orgon, etc. vom încerca să arătăm aplicațiile lor practice în cadrul diverselor dispozitive funcționale! Bineinteles  că nu putem ignora mare parte din metodologia standard de analiză a datelor măsurate, analiza erorilor, ș.a.m.d.!

O listă cu conținutul tematic al blogului se poate consulta în cadrul primului post: Tehnologii ezoterice (lista se actualizează încontinuu). De altfel, recomand celor nou veniți sau celor care sunt începători în acest domeniu consultarea acestei liste înainte de a pune întrebări sau înainte de a critica.

Acept orice critici atâta timp cât sunt constructive și nu se constituie în atacuri ad hominem. Vă rog să întelegeți că tot ce postez aici o fac în timpul meu liber si gratis! Așa că probabil nu voi/vom prezenta în cele mai mici detalii orice subiect fie din lipsa timpului necesar, fie pentru că dorim punerea în mișcare a anumitor mecanisme ale gândirii holografice. Sau poate că o lăsăm ca o tema de casă … 🙂 Oricum, doar cei care depun un efort personal susținut vor ajunge să înteleagă subtilitățile acestor tehnologii!

Colaborări

Orice persoană poate publica pe acest blog articole originale care se încadrează în tematică, cu condiția să stăpânească subiectul și să aibă și ceva experiență practică în ceea ce publică! (Sunt sătul de referate și compilații de texte seci!)

Copyright

Materialele postate aici pot fi repostate doar în scopuri necomerciale și doar cu menționarea sursei (link către postul original), dacă nu este precizat altfel în mod explicit. Dacă doriți folosirea materialelor postate pe acest blog în scopuri comerciale contactați-mă în privat sau lăsați-mi un comentariu la articolul în cauză.

19 Responses to Despre blog

  1. Pingback: Tehnologii ezoterice | Tehnologii ezoterice

  2. zamolxae says:

    Foarte interesant subiectul, dar si mai interesanta abordarea! Voi urmari cu mare interes postarile tale si sper ca impreuna vom gasi raspunsuri la multe probleme (legate de acest subiect) care ma framanta…
    Zamolxe

  3. Antiether says:

    Da,da, cu siguranţă teoria eterului este cea care stă la baza dispozitivelor ce ţi-au permis să-ţi faci acest blog şi nicidecum teoria cuantică!

    • ezotech says:

      Daca th. cuantica (sau alta main-stream) ar explica fenomene experimentate de mine care se observa la distante de sute de km fara a-si pierde din intensitate, atunci ti-as da dreptate…. 😀

      • Antiether says:

        De curiozitate, dă câteva exemple de experimente prin care ai observat că anumite fenomene îşi păstrează aceeaşi intensitate cu distanţa. Descrie şi modul prin care ai făcut măsurătorile, ce aparate ai folosit, cu ce erori de măsură şi ce clasă de precizie au acele aparate.

      • ezotech says:

        De ex. cupluri de transfer a orgonului la distanta. Efectele se pot observa si fara aparate de masura. De ex. modifica proprietatile apei (gust, textura) sau ale altor substante care sunt “expuse”.

      • Antiether says:

        Bun. Cum ai măsurat sau verificat, ceea ce numeşti “cupluri de transfer a orgonului”, în apropierea sursei şi mai apoi la o anumită distanţă?
        Chiar tu ai scris: “ar explica fenomene experimentate de mine care se observa la distante de sute de km fara a-si pierde din intensitate”. Pe ce bază apreciezi că acele fenomene ]şi păstrează intensitatea la distanţă? Poţi da date precise, experimentale, sau este doar o presupunere de-a ta?

      • ezotech says:

        Ca sa stai linistit ca nu comit vreo eroare standard: nu vorbim de transmitere prin unde hertziene.
        Ansamblul experimental si datele le voi prezenta pe viitor, intr-un post special. Ca idee: O variatie intr-un camp orgonic poate determina si o variatie a unor fenomene electrice (si nu numai) din zona. Adica simultan poti verifica prin mai multe metode “transferul orgonului” prin acel cuplu prin efectele pe care le produce in mediu.

  4. Antiether says:

    @ ezotech: “Ca sa stai linistit ca nu comit vreo eroare standard: nu vorbim de transmitere prin unde hertziene.”
    Ce întreb eu şi ce-mi spui tu! Am întrebat foarte simplu: cum ai verificat că acel fenomen îşi păstrează aceeasi intensitate cu distanţa? Nu mă interesează prin ce se transmite, poate fi şi printr-o conductă! Te-am întrebat cum ai făcut verificarea? Pricepi, sau nu?

  5. Antiether says:

    Lasă-i pe alţii. Uite ce ai scris tu: “…fenomene experimentate de mine care se observa la distante de sute de km fara a-si pierde din intensitate”. Referitor la asta, eu te-am întrebat “cum ai verificat că acel fenomen îşi păstrează aceeasi intensitate cu distanţa?”. E vorba de tine, de experimentele tale, pe care susţii că le-ai efectuat.
    Aparatul ăla de măsură prezentat în link-ul oferit nu reprezintă niciun răspuns la întrebarea mea. E doar un senzor capacitiv, deci până la urmă, măsoară tot variaţii ale câmpului electromagnetic, induse de diferite materiale. Aşa că tot la “unde hertziene” se referă, indiferent că sunt numite orgon, sau altfel.
    În concluzie, te mai întreb odată: ai făcut tu, personal, experienţe prin care să constaţi că se păstrează aceeaşi intensitate a fenomenului (care fenomen?), cu distanţa? DA, sau NU? Dacă da, cum ai verificat TU acest lucru?

    • ezotech says:

      Care-i, de fapt, problema ta? Invata sa te multumesti cu ceea ce primesti, mai ales ca nu stii sa discuti pe un ton neutru, specific stiintei! Daca tu vrei sa vezi lumea doar prin aceeasi ochi, esti liber s-o faci! Iti recomand sa intri pe site-uri gen discovery.com sau http://www.stiintaazi.ro (sau alte forumuri de-ale lui A. Buzatu) unde se repeta mereu aceeasi teorie, si oamenii se invart in jurul cozii, fara sa schimbe nimic practic in tehnologia pe care o folosesc. Probabil astea sunt site-uri pentru tine… Genul de site-uri care te fac sa te simti cunoscator si puternic, doar jongland cu teoria. Daca nu vrei sa te schimbi nu mai pierde timpul pe blogul meu sau altele similare!

      Daca nu esti atent eu ma refeream la faptul ca nu undele hertziene sunt mijlocul de transmitere la distanta…
      Cred ca nici macar nu intelegi ce am vrut sa spun! Ce conteaza ce senzor ai la destinatie cand distanta e de sute sau mii de km, mai ales ca transmisia nu se realizeaza folosind vreun aparat alimentat la curent electric?
      Vrei sa ma faci praf ca nu stiu fizica de liceu elementara sau ce? Crezi ca deschideam un blog asa de aiurea sa postez niste banalitati care se incadreaza in ceea ce se cunoaste deja de catre elevii de gimnaziu?

      Daca ai fi baiat istet ai lua franturile de idei si informatii care se gasesc deja publicate pe net si ai face practic ceva functional! Dar vad ca strategia ta se rezuma doar la atacuri…

    • ezotech says:

      “Lasă-i pe alţii. … E vorba de tine, de experimentele tale, pe care susţii că le-ai efectuat.”
      Cred ca excluzi posibilitatea sa detin acel aparat

  6. Antiether says:

    Din moment ce nu eşti în stare să răspunzi la o întrebare simplă, “cum ai verificat că acele fenomene îşi păstrează aceaşi intensitate cu distanţa”, pusă referitor la afirmaţia ta: “fenomene experimentate de mine care se observa la distante de sute de km fara a-si pierde din intensitate”, înseamnă ori că habar n-ai despre ce vorbeşti, ori afirmaţia e mincinoasă! Alege tu varianta corectă! În ce mă priveşte una n-o exclude pe cealaltă.
    Şi nu, fizica nu se învaţă din site-uri, bloguri, sau emisiuni TV; alea sunt pentru popularizare. Fizica se învaţă din manuale, cu creionul în mână! Altfel, rişti să rămâi cu mari lacune şi anumite fenomene simple să ţi se pară minuni inexplicabile, fiind tentat să acorzi credit la tot soiul de gogoriţe. Sau mai rău, să consideri că fizica nu ştie să explice anumite lucruri, când de fapt neştiinţa e doar în mintea ta.

    • ezotech says:

      V-am raspuns la intrebare. Probabil nu intelegeti pt ca nu am prezentat ansamblul experimental.
      “…fizica nu se învaţă din site-uri, bloguri, sau emisiuni TV; alea sunt pentru popularizare.”
      Sunt de acord, insa ele pot contribui la starnirea interesului si la alegerea unor subiecte de studiu. In aceasta idee am facut si blogul de fata. Scriu posturi care sa starneasca curiozitatea si sa constituie puncte de plecare pt cei care vor alternative.

      “Fizica se învaţă din manuale, cu creionul în mână!”
      Nu neg importanta acestui lucru, dar asa se invata doar modelele matematice ale fizicii (care doar aproximeaza realitatea cu o anumita precizie). Daca vrem sa invatam fizica trebuie sa lucram si experimente. (Este o diferenta ENORMA intre un “fizician” care doar invarte calcule pe hartie si unul care lucreaza ore in sir in laborator! Se vede in primul rand cum persoana respectiva pune problema.) Altfel ajungem doar niste rezolvitori de probleme de olimpiada, insa, cel mai probabil, nu vom produce mari schimbari tehnologice. Cred ca sunteti de acord ca marile revolutii tehnologice au fost facute de persoane care nu se ocupau doar cu teoria. Filosofia mea este ca trebuie pastrat un echilibru intre teorie si experimente.

  7. Antiether says:

    Tocmai, că până acum n-ai răspuns la întrebarea mea simplă! Ai dat doar nişte trimiteri la un site ce prezintă diverse dispozitive, mai mult sau mai puţin îndoielnice.
    Faptul că apreciezi importanţa experimentului în fizică este un lucru bun. Doar că experimentul vine să certifice partea teoretică.
    Un experiment, fără construcţia şi interpretarea teoretică a fenomenului, nu reprezintă nimic; doar o simplă constatare a unor efecte produse de un fenomen. Pentru a analiza acel fenomen, pentru a face predicţii asupra manifestării sale, este necesară construcţia teoretică. Iar experimentul doar validează, sau invalidează, acea construcţie teoretică.
    Însă, o caracteristică de bază a oricărui experiment în fizică o reprezintă reproductibilitatea. Atâta timp cât cineva afirmă că a obţinut nu ştiu ce rezultate, făcând mai ştiu eu ce experiment, iar altcineva nu poate reproduce acel experiment, cu aceleaşi rezultate, experimentul în sine nu are nicio relevanţă. De aceea te-am întrebat “cum ai verificat că acele fenomene îşi păstrează aceaşi intensitate cu distanţa”?
    Şi iată cum ne-am întors de unde am plecat. Dacă ai fi dat un răspuns clar, de la bun început, strict la întrebarea mea, am fi putut ajunge cu discuţia mai departe. Se pare însă că “mai departe” nu există în acest context.

    • ezotech says:

      “Atâta timp cât cineva afirmă că a obţinut nu ştiu ce rezultate, făcând mai ştiu eu ce experiment, iar altcineva nu poate reproduce acel experiment, cu aceleaşi rezultate, experimentul în sine nu are nicio relevanţă.”

      In cazul in care nu se observa aceleasi rezultate pot aparea urmatoarele situatii, pe langa interpretarea gresita a primului experimentator:
      1) Cei care repeta nu au inteles si/sau nu au reprodus integral experimentul initial
      2) Atat primul experimentator cat si cei ulteriori nu au observat un factor care intervine in experiment si care schimba complet rezultatul in functie de locatie, timp, etc.

    • ezotech says:

      “Un experiment, fără construcţia şi interpretarea teoretică a fenomenului, nu reprezintă nimic; doar o simplă constatare a unor efecte produse de un fenomen.”
      Eu vreau sa arat altceva pe acest blog (abia i-am dat drumul si n-am descris vreun experiment inca): Nu propun niste experimente pt validari/invalidari ale teoriei X sau Y, ci pt a obtine niste rezultate practice utile, rezultate care nu sunt intuite cu teoria universal acceptata, cel putin la nivelul ei actual. Ca o fi vorba de Eter sau altceva, las fiecaruia libertatea de a decide, desi eu inclin spre conceptul de Eter, dar nu asa cum e prezentat in cartile obisnuite. N-am de gand sa elaborez vreo teorie noua. Am prezentat in 2-3 cuvinte conceptul de Eter sau altul, doar pt a patrunde in mintea celor care au venit initial cu ideile si experimentele.

  8. ioan says:

    Da, din acest punct de vedere sunt de acord cu tine ezotech, prin teorie se incearca stabilirea unui model al realitatii, teoria nu este insa niciodata definitiva. Cine s-a aplecat cat de cat asupra informaticii, dar nu asupra “importantelor” programe de contabilitate, ci asupra programarii declarative, si a altor asemenea lucruri, a inteles (chiar daca nu a putut demonstra) cum sta treaba cu scrierea unei teorii “atotcuprinzatoare”, si cum sta treaba cu “capacitatea” noastra de a intelege realitatea. Bineinteles ca merita facute experimente.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s